Am pus special semnul exclamarii in titlu. Pentru mine este un indemn, o provocare careia ar fi bine sa invat sa-i fac fata. Sa te lauzi pe sine intr-un mod eficient a devenit o necesitate, dar este si o arta. O arta pe care unii au invatat sa o stapaneasca natural. Prin exercitiu.
Unele dintre primele lucruri pe care familia mea m-a invatat a fost ca lauda de sine nu miroase a bine. A fost prezentat ca un concept general si imposibil de contestat. O picatura de intelepciune populara (se recunoaste si dupa faptul ca este o formulare menmotehnica ). Si da, intr-o societate in care omul nu-si paraseste satul aproape niciodata, membrii comunitatii stiu oricum de ce este in stare fiecare individ. Daca spui adevarul, oferi o informatie superflua, in cel mai buna caz, sau esti vanitos, in cel mai rau. Daca minti, stie toata lumea ca ai mintit.
Dar in zilele noastre, lauda a devenit din monstrul vanitatii (sau din vehicolul inselaciunii futile) o unealta a succesului personal. Daca stii sa te lauzi, stii sa te vinzi. Daca nu stii sa te lauzi, ramane ca altii, printr-un miracol, sa te descopere pe tine si munca minunata pe care o faci. Asta daca faci vreo munca minunata. Cu alte cuvinte, daca nu te lauzi stai la mana a doi factori: sa faci treaba buna si sa fie si cineva care sa se prinda de asta. Unul depinde de noroc, celalalt depinde de tine. Nu e mai bine, deci, sa iei scurtatura pe care, in scopuri de comunicare, as numi-o personal marketing?
Mi-ar placea sa am un tutore de lauda. O persoana care sa-mi explice, clar si concis, cum sa ma vand in anumite situatii. Pentru ca sunt prea dilematic. Daca cineva imi propune ceva, imi vine natural sa spun “pot sa incerc, dar nu garantez ca iese”. Pur si simplu nu-mi vine usor sa dau cuiva asigurari, stiind ca exista factori externi, sau interni, care pot periclita demersul.
Si iata! Am scris o postare intreaga despre lauda fara sa ma laud deloc? Sau poate ma laud cu faptul ca nu stiu sa ma laud? Este asta un motiv de lauda?
